Cele mai apreciate vinuri spumante/spumoase, prezentate la degustarea în orb realizată de MadeinMD au fost brandurile Apriori de la compania Consalcom, precum și cele oferite de vinăria Hâncești, companiile Alianța Vin, Chateau Vartely și Cricova.

Campania socială „De 7 ori degustă și o dată alege!” a ajuns la cea de-a șaptea ediție. După degustarea sucurilor de mere, a înghețatei, berii, apei plate, vinului și maionezei autohtone, în ajunul sărbătorilor de iarnă, MadeinMD a decis că ar fi oportun să familiarizeze consumatorii din țară cu brandurile de vinuri spumoase/spumante care se fabrică în Moldova. Astfel, în incinta clubului Albion Territory, circa 30 de degustatori au avut ocazia să savureze 19 branduri de vinuri spumante/spumoase produse de 8 companii din Moldova: Сricova, Maurt, Vinăria Hâncești, Boiar grup, Chateau Vartely, Consalcom, Alianța Vin și Vinăria Nisporeni.

Degustarea a fost prezentată de domnul Mihai Druță, preşedintele Asociaţiei de Somelieri din Republica Moldova, o persoană cu vaste cunoștințe în domeniul vinificației și a industriei vinului moldovenesc. Înainte de degustarea propriu-zisă acesta a oferit publicului informații utile cu privire la vinurile spumoase/spumante în general, despre originea șampaniei și tipurile existente pe piața autohtonă și mondială.

Mai apoi, într- atmosferă caldă și prietenoasă, a început însăși procesul de degustare, unde pe lângă vinurile spumante/spumoase oferite, publicul a avut ocazia să se delecteze cu dulciurile oferite de companiile autohtone Nefis, Colombus și Rifero, apa plată sub brandul Izvoraș fiind furnizată de compania Beermaster din Bălți.

Cele 19 branduri de vinuri spumante/spumoase au fost împărțite în 5 categorii conform conținutul de zahăr prezent în ele, adică extrabrut, brut, demisec, demidulce și dulce. Degustarea a început cu vinul extra-brut de la Cricova, fiind singurul din această categorie, după care au urmat 6 vinuri spumante/spumoase brute degustate în bloc. Din această categorie cele mai apreciate au fost Apriori (brand fabricat de compania Consalcom), vinul spumant brut de la Cricova dar și cel produs de Chateau Vartely. Au urmat cele demiseci, care au fost doar două la număr, publicului fiind pe plac brandul Chișinăul Vechi de la compania Alianța Vin. Cele mai multe branduri au fost din categoria vinurilor demidulci, publicul, deja mult mai vesel și receptiv, a apreciat vinul spumant de la compania Boiar Grup, de la Vinăria Hâncești dar și brandul Apriori, fabricat de Consalcom. Ultima categorie a constat din vinurile spumante/ spumoase dulci, reprezentată de 3 branduri, din care publicul a apreciat înre-un mod deosebit vinul spumant Capricio de la Cricova.

În concluzie, putem spune că ultima ediție de degustare în orb a produselor autohtone din acest an a fost una de succes. Publicul a avut oportunitatea să se familiarizeze cu mute branduri noi de vinuri spumante/spumoase fabricate în Moldova, video reportajul realizat de MadeinMD în ajunul evenimentului demonstrând că consumatorii din țară cunosc foarte puțini producători locali ai acestei băuturi. Și dacă ne dorim pentru petrecerea de Revelion să avem pe masă un vin spumant/spumos autohton de calitate, cu siguranță avem de unde alege.